Drumul meu către pictură  a început mai târziu, atunci când viața mi-a oferit timp, liniște și curajul de a mă asculta cu adevărat. Am avut o carieră în inginerie – o profesie a rigoarei, a calculelor precise și a structurilor bine definite. Ani la rând, am gândit în linii drepte și soluții logice, construind cu mintea ceea ce trebuia să fie stabil și funcțional.

La un moment dat însă, am simțit o nevoie profundă de culoare. O nevoie de a lăsa emoția să conducă, nu rațiunea. Culorile au devenit pentru mine un refugiu, o formă de echilibru interior și o sursă de stare de bine. Pictura a apărut firesc, ca un dialog tăcut cu mine însămi.

Lucrul cu pasta și tehnica impasto m-au atras imediat. Materia densă, gestul liber și textura vizibilă mi-au oferit o libertate pe care nu o mai trăisem. În fiecare strat de culoare am descoperit o emoție, o amintire, o respirație. Aici, nimic nu trebuie să fie perfect – totul trebuie doar să fie sincer.